Crutoane de casă din pâine veche – rețetă simplă, la cuptor

ℹ️ Poate conține linkuri recomandate.

Crutoane de casă din pâine, o rețetă simplă și practică, ușor de făcut acasă. Sunt perfecte pentru supe-cremă, salate sau ca gustare crocantă și sunt una dintre cele mai bune metode de a refolosi pâinea veche, fără risipă.

crutoane de casă

Din seria ”Nu risipim, refolosim”, ce-ar fi sa vorbim astazi despre…paine? Stiti voi, paine aceea veche de o zi – doua, pe care nimeni nu o mai mananca pentru ca intre timp, avem paine proaspata, mult mai imbietoare. Cea mai proasta idee in legatura cu paine veche …este s-o aruncati. Nici sa nu va ganditi la asa ceva. Puteti s-o refolositi in extrem de multe moduri: de la a o face pesmet pana la friganele, retete clasice ca gazpacho sau panzanella.

Dar astăzi vă arăt una dintre metodele mele preferate de a refolosi pâinea veche: crutoane de casă, crocante și aromate.

Știti, cred, că am o slăbiciune pentru supele-crema iar aceste crutoane de casă sunt un accesoriu de nelipsit la o supa memorabila. Dar nu sunt singurele retete in care pot fi folosite, ele pot fi adaugate si la salate (un bun exemplu ar fi salata Caesar) pentru un strop de textura de crocant sau chiar pot fi ronțăite simple, pe post de gustare. La băieții mei le plac așa, cu condiția să se simtă …usturoiul.

In esenta, pentru crutoane de casă prefer  painea taraneasca, painea de casa dar, in final, se poate folosi orice tip de paine pe care o aveti la indemana.

De ce să le faci acasă?


Crutoanele din comerț sunt adesea pline de uleiuri rafinate, conservanți și arome artificiale. În schimb, când le faci acasă:

  • controlezi ingredientele (poți alege ulei de măsline, unt, condimente naturale),
  • le faci exact cât de crocrante sau moi le preferi,
  • și, cel mai important, reduci risipa alimentară.

Câteva detalii importante

Crutoane de casă – dimensiunea ideală


  • Taie crutoanele cât mai uniform, ca să se coacă în același timp.
  • Dacă le vrei super crocante, taie-le mai mici și lasă-le 2–3 minute în plus la cuptor.
  • Dacă preferi o textură mai moale în mijloc, taie-le mai mari și redu timpul de coacere cu 2 minute.

Pentru supe creme: perfecte pentru a le lua cu lingura împreună cu supa, este recomandată o dimensiune de 1–1,5 cm pe fiecare latură (aproximativ cât o bucată de zahăr cubic). Se coc uniform, devin crocante la exterior, dar rămân ușor moi în interior.

Pentru salate (ex. Caesar): păstrează textura crocantă mai mult timp și adaugă volum salatei. Dimensiunea recomandată – 1,5–2 cm (un pic mai mari, ca să nu se înmoaie rapid în dressing)

Pentru gustări simple:

  • 0,8–1 cm dacă vrei ceva “crunchy” de ronțăit
  • 2–2,5 cm dacă le faci “rustice”, gen mini bucățele de pâine condimentată.

Unde putem folosi crutoane:


Crutoanele de casă sunt o soluție simplă și gustoasă pentru a reduce risipa alimentară și a adăuga textură multor preparate.

Rețeta printabilă

Cum deja v-am mai obișnuit, mai toate rețetele de pe acest blog au și varianta video, rețeta de față nu are, de fapt, am videouri in care fac crutoane, doar ca nu exista ca rețetă separată. Vă invit să vă abonați pe canalul Youtube – e gratis, parol – și ne va fi mai ușor să ținem legătura dacă apăsați și clopoțelul pentru notificări.

Crutoane de paine, facute in casa

O modalitate excelenta de a refolosi painea veche, usor de facut, utilizabile in zeci de retete
Laura
timp de pregatire 5 minutes
timp de gatire 20 minutes
timp total 25 minutes
cantitate 4 portii

Ingrediente

  • 250 g paine ceva mai veche
  • 4 linguri ulei de masline
  • 1/2 lingurita oregano uscat
  • 2 catei usturoi razuiti fin
  • sare
  • piper negru proaspat macinat

la alegere – in functie de preferintele fiecaruia, se mai pot adauga

  • verdeturi uscate busuioc, cimbru, rozmarin
  • boia de ardei dulce sau afumata
  • chimen
  • parmezan razuit foarte fin

instructiuni

  • Aprindem cuptorul si il pre-incalzim la 180 °C.
  • Luam feliile de paine si indepartam intai coaja (nu e obligatoriu dar noi asa preferam) iar miezul il taiem in cuburi de laturi de aproximativ 2 cm. Dimensiunea cuburilor poate varia in functie de reteta in care vrem sa folosim crutoanele: pentru salate dimensiunea ideala e de 2 cm dar pentru supe – crema, e bine ca dimensiunea lor sa fie mai mica.
  • Punem cuburile de paine intr-un bol mai mare, turnam in fir subtire, cat mai uniform, uleiul, deasupra presaram unform oregano, sarea si piperul.
  • Amestecam usor totul pentru ca intreaga cantitate de paine pentru crutoane sa fie asezonata.
  • Am intins o foaie de copt in tava aragazului si am imprastiat crutoanele pe toata suprafata foii intr-un strat unic care sa permita o …gatire uniforma.
  • Cat crutoanele se fac la cuptor, e bine ca din cand in cand sa deschidem cuptorul aragazului si cu o lingura de lemn sa mai amestecam crutoanele ca sa se faca pe toate partile.
  • Cand s-au rumenit (operatiunea dureaza cam 15 – 20 minute). le scoatem din cuptor si le lasam sa se raceasca complet.
  • Le putem folosi indata sau le putem depozita pentru maxim doua zile, la temperatura camerei, intr-un container ermetic.

Notite

  • Daca avem deja in minte la ce vom folosi crutoanele, putem sa le taiem in functie de retetele unde vrem sa le folosim – mai mari daca intentionam sa le adaugam la o salata sau mai mici pentru supe.
  • Păstrează crutoanele într-un borcan de sticlă bine închis, până la o săptămână. Dacă se înmoaie, le poți reîncălzi 5 minute în cuptor și își recapătă textura perfectă.

Poate te tentează

  • Salata de varza cu morcov si marar, simplă, sănătoasă, delicioasă VIDEO

  • Hummus cu leurda, un clasic al bucatariei libaneze VIDEO

  • Salam de biscuiti, reteta clasica, ieftina si rapida VIDEO

  • Prajitura cu mere si branza dulce, desert aromat si simplu de făcut – VIDEO

  • Papanasi fierti – ca la mama acasa – VIDEO

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating