Vinete cu ardei la borcan aperitiv delicios, dulce-acrisor VIDEO

SALATA DELICIOASA CU VINETE SI ARDEI, CU UN GUST DULCE-ACRIȘOR SI SAVUROS.

Vinete cu ardei la borcan, perfect vara dar si ca conserva de iarna cu vinete si ardei macerate si sterilizare, foarte gustos, poate fi garnitura sau salata sau chiar o gustare de sine stătătoare.

vinete cu ardei la borcan

Acum vreo doi ani, a apărut soacra cu aceasta conserva. Luase rețeta de la o nepoata care o luase de la o verișoara care….etc. etc.

Rar mi se întâmplă sa fac obsesie pentru vreo conserva dar rețeta asta am adorat-o pur si simplu. Mâncăm si nu-mi venea sa cred ce buna e. E drept, asta poate avea legătură si cu faptul ca, in general, îmi place mâncarea dulce-acrișoara, cea chinezeasca in mod special.

vinete cu ardei la borcan

Al doilea an am rugat-o pe soacra mea sa facă iar sălățica asta. Nu știu ce a pus si ce n-a pus – cred ca s-a gândit s-o facă dietetica dar nu i-a ieșit deloc, era searbădă, fada…Anul asta am rugat-o sa facă iar dar de data asta sa respecte strict rețeta. Pe care rețeta nici măcar n-o mai avea, s-a dus s-o ceara la nepoata de la care o luase prima data. Cu prilejul asta, am confiscat si rețeta si am asistat la prepararea ei.

Prin asistat puteți înțelege mai corect ceva in genul frecat menta, căscat ochii…mmm, am făcut si niște poze dar am rămas pe calculatorul vechi, ala de nu e încă reparat deși l-am dus a doua oara la service cu același beteșug. Pana îmi recuperez calculatorul….va las rețeta doar cu produsul final – o delicioasa salata -sa zicem salata dar e la fel de bine si aperitiv – de vinete cu ardei la borcan.

vinete cu ardei la borcan

Câteva notițe despre rețeta noastră

Rețeta in sine e foarte ușor de făcut. Mai mult durează pana curățăm meticulos ardeii si vinetele, trebuie sa înlăturăm fiecare rest de arsura de la pielita, acestea pot duce la fermentare in borcan – asta mai ales, daca facem niște porții si pentru iarna. De asemenea, mare grija la sucul rezultat din ardei – grija sa nu-l pierdeți, da o savoare deosebita rețetei.

Si câteva mici detalii:

  • In rețeta soacrei, cantitățile de ulei, zahar, oțet erau date ca fiind o măsură. Iar măsura o preciza tot rețeta era un borcan de muștar :). Cantitățile din aceasta rețetă sunt traduse in grame si mililitri de mine. La fel de bine puteți lua un pahar de  muștar 🙂 si măsurați cu el toate cantitățile.
  • Uleiul si oțetul sunt in cantități egale dar pentru ca la degustare ni s-a părut ca oțetul putea fi un picuț mai puțin, am hotărât sa punem o cantitate mai mica la ingrediente. Oricum daca va place cu mai mult oțet, puteți sa mai adăugați direct când serviți.
  • La ingrediente a, specificat ca sarea sa fie neiodata. Se poate pune si sare iodata, mai ales daca nu intenționați sa puneți rețeta pentru iarna. Daca intenționați sa o puneți ca conserva, folosiți mai bine sare neiodata.
  • O mana de sare – spunea rețeta, eu as spune sa începeți prin a pune o lingura de sare, amestecați in compoziție si apoi potriviți după gust. Da, gustați.
vinete cu ardei la borcan

Alte retete de incercat

Ratatouille

Imam Bayildi

Vinete la tigaie in stil asiatic

Vinete Parmigiana

Tocanita de cartofi cu ardei copti

Vinete cu ardei la borcan – rețeta scrisa si VIDEO

Rețeta video de mai jos o puteți vedea si pe canalul Youtube Căsuța Laurei – căsuța cu bunătăți unde puteți vedea multe alte rețete video. Va puteți abona foarte ușor iar pentru a afla imediat ce public ceva nou, nu uitați sa apăsați si clopoțelul.

Vinete cu ardei la borcan aperitiv delicios, dulce-acrisor VIDEO

Timp de preparare 1 hr Timp de coacere, fierbere, prăjire 60 mins Timp de odihnire 8 hrs Total timp 10 hrs Dificultate: Intermediate Porții: 25 Calorii: 150 kcal Cel mai bun anotimp: Summer

Descriere

Vinete cu ardei la borcan, perfect vara dar si ca conserva de iarna cu vinete si ardei macerate si sterilizare, foarte gustos, poate fi garnitura sau salata sau chiar o gustare de sine stătătoare.

Ingrediente

Cooking Mode Disabled

Instructiuni

Video
Off On

Pregatim legumele

  1. Punem la copt vinetele si ardeii - cea mai buna varianta este sa ii coacem pe jar, gustul va fi nemaipomenit.
  2. Ii întoarcem des, pe toate părțile sa se coacă uniform.
  3. Când sunt gata, se iau de pe foc, se pun in doua ligheane mari - eu am pus vinetele si ardei kapia separat (deocamdată), se sărează si se acoperă zece minute cu un ștergar curat ca sa se înmoaie. Astfel vor fi foarte ușor de curățat de pielita.
  4. In cazul ardeilor, le-am îndepărtat pielita, am îndepărtat cotorul si semințele iar pulpa rupta fasii am pus-o intr-un lighean curat.

    De obicei, curățarea o fac deasupra unei farfurii care sa colecteze sucul ardeilor, nu vreau sa pierd nici o picătură din minunata licoare. După ce am curățat toți ardeii, sucul rămas îl torn peste pulpa ardeilor printr-o sita care sa elimina eventualele resturi indezirabile.
  5. Curățăm de pielita si vinetele si le lăsăm sa se scurgă - acest lichid îl vom arunca.

Asamblarea retetei

  1. Înlăturăm coditele vinetelor iar pulpa rupta fasii o adăugăm peste pulpa ardeilor.
  2. Adăugăm si restul ingredientelor - uleiul, zaharul, oțetul, o linguriță de sare - amestecam pentru omogenizare cu o lingura de lemn.
  3. Lăsăm o ora sa se macereze. Dupa o ora puteți gusta sa vedeți daca mai trebuie sare.
    După minim o ora, gusturile încep sa se armonizeze in sălățică de vinete cu ardei,
  4. O pun in borcane si păstrez salata la frigider - nu prea mult caci se termina iute, familia mea o apreciază foarte tare si nu apuca sa stea prea mult.

Informații nutriționale

Servings 25


Amount Per Serving
Calories 150kcal

Note

Frumusețea acestei rețete este ca după câteva zile devine chiar mai bune decât la început. Așa ca prepar cantități măricele - de obicei dintr-un kg vinete si 1, 6 ardei pentru o tura.

Daca vrem sa punem salata de mai sus la borcan pentru iarna

  • Spălăm borcanele si le sterilizam, așezându-le in cuptor si aprinzând focul. Când apa de pe pereții borcanelor se evapora, stingem cuptorul si lăsăm borcanele înăuntru sa se răcească încet.
  • Punem vinetele cu ardeii in borcane, le acoperim cu capac etanș.
  • Intr-o oala mare, punem un prosop curat, fiecare borcan cu vinete si ardei il învelim cu un prosop si punem unul lângă altul in oala, turnam si apa cat sa ajungă la trei sferturi înălțimea borcanelor.
  • Se acoperă toate borcanele cu un prosop curat si se pune pe foc mic.
  • Când începe sa fiarbă apa, vom lăsa sa se sterilizeze 30 de minute după care stingem focul.
  • Luam oala cu mare grija de pe locul unde a fiert pentru sterilizare (mare grija sa nu va scape sau sa nu va ardeți) - o învelim cu o pătură groasa si o lăsăm sa se răcească încet - de obicei peste noapte (răcirea durează in jur de opt ore).
  • Punem borcanele in pivniță, la rece.
Cuvinte cheie: vinete cu ardei la borcan
File under
Rate this recipe

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Add a question

Your email address will not be published. Required fields are marked *