Rulada de biscuiti si crema de unt cu nuca de cocos -VIDEO

Rulada de biscuiti si crema de unt cu nuca de cocos, o rețetă de desert fără coacere, ușor de făcut, cu blat din biscuiți si crema fina cu nuca de cocos fin răzuită. Cum se face rulada de biscuiți fără coacere.

rulada de biscuiti cu crema de cocos

O rețetă de desert fără coacere si rapid de făcut nu e niciodată de prisos in rețetar. E gata in maxim 20 de minute, e drept, ar mai trebui sa stea si vreo 8 ore la frigider dar asta nu cere efort din partea noastră ci doar nițică răbdare.

Aceasta rețetă poarta la noi in casa numele de rulada Medi. Asta pentru ca o avem de la o mătușă din Brașov, previzibil pe nume Medi. Cred ca aceasta a fost printre primele rețete încercate de mine in afara popularului salam de biscuiți si a găluștelor cu prune de care eram dependenta vara.

Rețeta de rulada de biscuiti si crema de unt cu nuca de cocos e chiar simpla si e greu sa dai greș cu ea. Trebuie putina atenție la cantitatea de lapte. Trebuie sa punem doar atât cat e nevoie sa se formeze un aluat vârtos, ferm si ușor de modelat. Consistenta ideala e ușor de observat in rețeta mea video de mai sus.

Simplă și perfectă lângă o cafea => Prăjitura cu cacao

rulada de biscuiti cu cocos

Alte idei de rețete cu nuca de cocos

Nu putem trece la rețeta propriu-zisa înainte de a da o raita prin deserturile bune – bune de pe blog cu nuca de cocos.

Prima reteta ce imi vine in minte e populara Prajitura Floare de Colt, cea mai urmarita reteta a mea pe canalul de Youtube la care va puteti abona aici.

Ruladă de biscuiți cu cremă de unt și nucă de cocos – rețeta scrisă

Rețeta video

Urmărește rețetele mele video pas cu pas și descoperă cele mai noi bunătăți pregătite în Căsuță.



Rulada de biscuiti si crema de unt cu nuca de cocos

Rulada simpla si ușor de făcut, fără coacere, cu foaie de biscuit si crema de unt cu nuca de cocos. Din cantitățile date mai jos iasă, nu doar o rulada ci doua, cu lungime de circa 30 cm.
Laura
timp de pregatire 30 minutes
timp de gatire 0 minutes
timp de răcit la frigider 8 hours
timp total 30 minutes
cantitate 6 porții

Ingrediente

Pentru blatul de biscuiți

  • 500 g biscuiți
  • 3 – 4 linguri cacao
  • 500 ml lapte călduț
  • 1 esență rom

Pentru crema de unt cu cocos

  • 200 g unt 80% grăsime
  • 200 g zahar pudra
  • 100 g fulgi de cocos răzuiți mărunt

instructiuni

Blatul de biscuiți

  • 500 g biscuiți ii mărunțim cat mai fin – fie cu mașina de tocat carne, fie cu blenderul, fie manual ajutându-ne de un făcăleț.
  • Peste biscuiți cat mai fin mărunțiți adăugăm pudra de cacao, le amestecam după care începem sa adăugăm treptat laptele.
  • Laptele îl adăugăm treptat pentru ca in funcție de tipul de biscuiți folosiți s-ar putea sa fie nevoie de mai mult sau mai puțin lichid. Ne oprim din adăugat când obținem o consistenta ca de plastilină, ferma si ușor de modelat. Daca am adaugă in continuare lapte, aceasta consistenta ar fi pierduta si nu am mai putea forma blatul de biscuiți.
  • Adăugăm si esența de rom.
  • Frământăm compoziția care, in final, trebuie sa fie ferma ca o plastilină si ușor de modelat.
  • Compoziția de blat e gata, o acoperim cu o folie alimentara si o punem deoparte.

Crema de unt cu nuca de cocos

  • Punem la mixat 200 g unt 80% grăsime la temperatura camerei.
  • Adăugăm treptat 200 g zahar pudra.
  • La final, integram in crema si 100g fulgi de nuca de cocos răzuiți fin.

Asamblare rulada

  • Am împărțit compoziția de blat in doua, o putem cântări la gramaj pentru mai multa exactitate.
  • Cu ajutorul unui făcăleț, am întins una din compoziții intr-o foaie de circa 1/2 cm grosime laturile sunt de 30 cm pe 20 cm.
  • Pentru mai multa ușurință, punem sub si deasupra blatului folie alimentara transparenta.
  • Dimensiunea foii de blat e de 30 cm lungime si 20 cm lățime, am decupat parți in exces si le-am așezat pe locurile deficitare pentru a obține o forma de dreptunghi cat mai exacta.
  • Deasupra am pus jumătate din cantitatea de crema.
  • Am nivelat-o cu grija fără sa apăs pentru a nu deteriora foaia de biscuiți.
  • Rulam foaia pe lățime.
  • Am decorat ruloul dându-l ușor peste fulgii de cocos presărați pe blatul de lucru.
  • l-am înfoliat ermetic in folie alimentara si l-am pus la frigider pe o suprafață plana.
  • Am procedat la fel si pentru a asambla a doua rulada, apoi am infoliat-o si am pus-o alături de prima la rece.
  • Perioada recomandata sa stea la frigider este de circa 8 ore.
  • Pentru a fi servite, feliam rulourile in bucăți de 1 – 1, 5 cm.
Nutrition Facts
Rulada de biscuiti si crema de unt cu nuca de cocos
Serving Size
 
100 g
Amount per Serving
Calories
121
% Daily Value*
* Percent Daily Values are based on a 2000 calorie diet.

Scrisoarea culinară

Ținem legătura?

📬 Dacă vă place să schimbăm idei despre gătit în fiecare weekend, vă invit să vă abonați gratuit.

Întrebări frecvente despre rulada de biscuiți cu cremă de cocos

Rulada de biscuiți cu cremă de cocos se coace?

Nu. Este un desert fără coacere. Blatul se prepară din biscuiți, iar după asamblare rulada se lasă la frigider pentru a se întări și pentru ca aromele să se combine.

Cât timp trebuie să stea rulada de biscuiți la frigider?

Ideal este să o lăsați aproximativ 8 ore la frigider. În acest timp rulada se întărește suficient pentru a putea fi tăiată frumos în felii.

Cât lapte se pune în blatul de biscuiți?

Laptele trebuie adăugat treptat, doar atât cât este necesar pentru a obține un aluat ferm, vârtos și ușor de modelat. Este mai bine să nu adăugați de la început întreaga cantitate, deoarece biscuiții pot absorbi diferit lichidul.

Ce fac dacă blatul de biscuiți a devenit prea moale?

Dacă amestecul este prea moale și greu de modelat, mai puteți adăuga puțini biscuiți măcinați. Adăugați-i treptat, până când blatul capătă o consistență fermă și poate fi întins și rulat.

Rulada de biscuiți poate fi pregătită cu o zi înainte?

Da. Este chiar foarte potrivită pentru a fi pregătită cu o zi înainte, deoarece oricum are nevoie de câteva ore de răcire la frigider. O puteți prepara seara și servi a doua zi.

Cum se păstrează rulada de biscuiți cu cremă de unt?

Rulada se păstrează la frigider, bine acoperită sau într-un recipient închis, deoarece crema conține unt. Se feliază cel mai frumos după ce s-a răcit și s-a întărit bine.

Îți place rețeta? Salveaz-o pe Pinterest ca să o găsești ușor când vrei să o pregătești!

rulada de ciscuiti cu crema de cocos

Și uite așa, din câteva ingrediente simple, avem un desert fără coacere gustos și foarte ușor de pregătit. La noi va rămâne probabil mereu „rulada Medi”, una dintre acele rețete vechi de familie care se păstrează ani la rând tocmai pentru că sunt simple și bune.

Dacă încercați și voi această ruladă de biscuiți cu cremă de cocos, vă aștept cu drag să-mi spuneți cum v-a ieșit. Poftă bună!

Poate te tentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating