Vinete cu feta și busuioc – rețeta aromată inspirată din bucătăria turcească

ℹ️ Poate conține linkuri recomandate.

Vinetele cu feta și busuioc sunt una dintre acele rețete simple care demonstrează cât de gustoase pot fi ingredientele de sezon atunci când sunt combinate cu grijă. Vinetele coapte, roșiile aromate, usturoiul și busuiocul proaspăt se completează perfect, iar brânza feta adăugată la final oferă preparatului un contrast plăcut de gust și textură.

Inspirată din bucătăria turcească și popularizată de Gordon Ramsay, această rețetă este ușor de pregătit și poate fi servită atât ca fel principal, alături de pâine proaspătă, cât și ca garnitură pentru preparate din carne. Dacă renunți la feta, obții și o variantă de post sau vegană, la fel de gustoasă.

vinete cu feta și busuioc

De ce îți va plăcea această rețetă

  • se prepară din ingrediente simple și de sezon;
  • are arome mediteraneene și orientale;
  • este sățioasă, dar ușoară;
  • poate fi servită caldă sau rece;
  • este perfectă pentru perioada în care vinetele sunt în sezon;
  • poate fi adaptată cu ușurință pentru o variantă vegană.

Ingrediente pentru vinetele cu feta și busuioc

Pentru această rețetă avem nevoie de vinete bine coapte, roșii, usturoi și un amestec aromat de condimente orientale. Chimionul, coriandrul, cardamomul și ghimbirul dau preparatului gustul său aparte, iar busuiocul proaspăt aduce prospețime la final.

  • 2 vinete
  • 8–10 căței de usturoi
  • 6 linguri ulei de măsline
  • 1 ceapă mare
  • 1 lingură piper măcinat grosier
  • 2 lingurițe ghimbir proaspăt ras
  • 4 lingurițe chimion măcinat
  • 3 lingurițe coriandru măcinat
  • 1 linguriță cardamom măcinat
  • 1,5 kg roșii din conservă
  • 10 frunze de busuioc proaspăt
  • sare, după gust
  • piper, după gust

Pentru servire

  • brânză feta, după gust
  • câteva frunze de busuioc proaspăt

Pentru varianta vegană:

  • 150 g tofu natur, sfărâmat (sau o alternativă vegetală tip feta)

💡 Un mic truc: dacă folosești tofu simplu, îl poți marina 15-20 de minute într-un amestec de ulei de măsline, suc de lămâie, puțină sare și oregano. Va căpăta un gust mai apropiat de feta și se va potrivi excelent cu aromele orientale ale preparatului.

Mod de preparare

1. Coace vinetele și usturoiul


Mai jos, avem varianta lui Gordon Ramsay în care coace vinetele la cuptor. Noi le putem prepara cum ne este mai convenabil: pe cărbuni, la cuptor, direct pe flacăra de la aragaz sau in air fryer (dacă aveți un astfel de aparat)

Preîncălzește cuptorul la 170°C.

pregatim vinetele pentru coacere

Taie vinetele pe lungime și crestează pulpa în formă de romburi, fără a străpunge coaja. Presară sare din belșug și așază-le cu partea tăiată în jos pe un grătar timp de aproximativ 10 minute, pentru a elimina excesul de apă și eventualul gust amar. Șterge apoi pulpa cu un prosop de hârtie.

Introdu jumătățile de căței de usturoi în crestături, stropește vinetele cu ulei de măsline și asezonează cu piper proaspăt măcinat.

Încinge 2-3 linguri de ulei într-o tigaie care poate fi introdusă la cuptor și rumenește vinetele cu partea tăiată în jos timp de 3-5 minute. Transferă tigaia în cuptor și coace vinetele 20-30 de minute, până când pulpa devine foarte moale și se desprinde ușor de coajă.

Lasă-le să se răcească câteva minute, apoi scoate pulpa cu o lingură și toac-o grosier împreună cu usturoiul copt.

Sfat: Am făcut această rețetă de mai multe ori și, după ce am încercat atât varianta la cuptor, cât și cea pe flacără, am rămas fidelă celei din urmă, atunci când se poate. Vinetele capătă un gust ușor afumat care îmi amintește de salata de vinete făcută vara în curte și cred că face toată diferența.


2. Pregătește baza aromată


Toacă mărunt ceapa și călește-o în 2 linguri de ulei de măsline până devine translucidă.

Adaugă chimionul, coriandrul și cardamomul și gătește totul încă 2 minute, amestecând continuu, pentru ca aromele condimentelor să se dezvolte.


3. Pregătește roșiile


Lasă roșiile din conservă la scurs într-o strecurătoare timp de aproximativ 30 de minute.

Dacă folosești roșii proaspete, pregătește un concassé de roșii și gătește-l aproximativ 10 minute, până începe să scadă.


4. Gătește preparatul


Adaugă piureul de vinete peste ceapa călită și amestecă timp de 3-4 minute.

preparare vinete cu feta

Încorporează ghimbirul ras și mai gătește încă 2 minute. Dacă preferi un gust mai intens de usturoi, poți înlocui ghimbirul cu un cățel de usturoi ras, exact cum am făcut eu.

Adaugă roșiile și lasă preparatul să fiarbă la foc mediu aproximativ 10 minute, până când sosul scade și se îngroașă.

Potrivește gustul cu sare și piper.


5. Finalizează preparatul


Taie mărunt frunzele de busuioc și încorporează-le în preparat. Mai gătește un minut, apoi oprește focul.

Servește vinetele presărate cu brânză feta sfărâmată, câteva frunze proaspete de busuioc și un strop de ulei de măsline extravirgin.

vinete coapte cu roșii și feta

Sfaturi pentru o rețetă reușită


  • Coace vinetele pe flacără sau pe grătar dacă îți place aroma ușor afumată.
  • Nu renunța la usturoiul copt – este unul dintre ingredientele care dau personalitate preparatului.
  • Dacă folosești roșii proaspete, curăță-le de coajă și semințe înainte de a le găti.
  • Lasă sosul să scadă bine înainte de a adăuga busuiocul, pentru un gust mai concentrat.
  • Preparatul este chiar mai gustos după câteva ore de stat la frigider, când aromele au timp să se îmbine.

Cum poți servi vinetele cu feta și busuioc

Această mâncare este foarte versatilă și poate fi servită în multe feluri:

  • ca fel principal, alături de pâine proaspătă sau lipie;
  • ca garnitură pentru carne la grătar;
  • cu mămăligă caldă;
  • pe bruschete sau felii de pâine prăjită;
  • ca umplutură pentru vinete sau dovlecei;
  • alături de o salată de vară.

Alte retete cu vinete

Dacă îți plac preparatele cu vinete, pe blog găsești și alte rețete care merită încercate. Poți prepara niște legume la tigaie cu usturoi, perfecte ca garnitură sau fel principal de post, clasica vinete Parmigiana, cu straturi de vinete, sos de roșii și brânză gratinată, delicioasele vinete cu ardei la borcan, ideale pentru iarnă, sau vinete umplute cu carne tocată, o rețetă sățioasă și plină de savoare. Sunt convinsă că vei găsi inspirație pentru orice ocazie!

Vinete cu feta si roșii – rețeta scrisă

📺 Încă nu am filmat această rețetă, dar este pe lista mea!

Dacă îți place să gătești alături de mine, te invit să te abonezi la canalul meu de YouTube. În fiecare săptămână public rețete noi și, pe măsură ce refac rețetele de pe blog, le transform și în videoclipuri pas cu pas. Până atunci găsești pe canal multe alte rețete explicate pas cu pas.

👉 Ne vedem și pe YouTube!

Vinete cu feta și roșii

Vinete cu feta și busuioc, o rețetă inspirată din bucătăria turcească, cu vinete coapte, roșii, usturoi și condimente orientale. Un preparat aromat, ușor de făcut și perfect pentru sezonul vinetelor, delicios atât ca fel principal, cât și ca garnitură.
Laura
timp de pregatire 20 minutes
timp de gatire 45 minutes
timp total 1 hour 5 minutes
cantitate 4 porții

Ingrediente

  • 2 bucati vinete
  • 150 g brânză feta
  • 8–10 căței usturoi
  • 6 linguri ulei de măsline
  • 1 bucata ceapă mare
  • 1 lingura piper măcinat grosier
  • 2 lingurite ghimbir proaspăt ras
  • 4 lingurite chimion măcinat
  • 3 lingurite coriandru măcinat
  • 1 lingurita cardamom măcinat
  • 1,5 kg roșii proaspete sau din conservă
  • 10 frunze busuioc proaspăt
  • sare după gust
  • piper după gust

instructiuni

  • Preîncălzește cuptorul la 170 °C.
  • Taie vinetele pe lungime și crestează pulpa în diagonală, formând romburi, fără să tai coaja. Presară sare și lasă-le cu partea tăiată în jos timp de **10 minute**, apoi tamponează-le cu un prosop de hârtie.
  • Taie cățeii de usturoi pe lungime și introdu-i în crestăturile vinetelor. Stropește vinetele cu ulei de măsline și asezonează-le cu piper.
  • Încinge 2–3 linguri de ulei într-o tigaie încăpătoare. Așază vinetele cu pulpa în jos și rumenește-le 3–
  • Transferă vinetele la cuptor și coace-le **20–30 de minute**, până când pulpa devine moale. Lasă-le să se răcorească, apoi scoate pulpa cu o lingură și toac-o împreună cu usturoiul copt.
  • Dacă folosești roșii proaspete, curăță-le de coajă și semințe și gătește-le separat aproximativ .
  • Dacă folosești roșiile de la conservă, lasa-le la scurs într-o strecurătoare înainte de a le găti separat.
  • Toacă mărunt ceapa. Încinge 2 linguri de ulei într-o tigaie și călește ceapa 2-, până se înmoaie.
  • Adaugă chimionul, coriandrul și cardamomul și gătește încă , amestecând des.
  • Adaugă pulpa de vinete și usturoiul copt. Gătește 3–, amestecând periodic.
  • Încorporează ghimbirul ras și mai gătește . Ghimbirul poate fi înlocuit cu un cățel de usturoi ras.
  • Adaugă roșiile și gătește preparatul la foc mediu aproximativ , până când scade lichidul în exces. Potrivește gustul cu sare și piper.
  • Adaugă busuiocul tocat și mai gătește încă , apoi ia tigaia de pe foc.
  • Servește preparatul presărat cu feta sfărâmată, frunze proaspete de busuioc și puțin ulei de măsline.
  • Pentru varianta vegană, înlocuiește feta cu tofu natur sfărâmat sau cu o alternativă vegetală de tip feta.
Nutrition Facts
Vinete cu feta și roșii
Serving Size
 
300 g
Amount per Serving
Calories
255
% Daily Value*
Fat
 
18
g
28
%
Sodium
 
430
mg
19
%
Carbohydrates
 
16
g
5
%
Fiber
 
6
g
25
%
Sugar
 
9
g
10
%
Protein
 
8
g
16
%
* Percent Daily Values are based on a 2000 calorie diet.

Notite

Se poate servi atât ca fel principal vegetarian, cât și ca aperitiv sau garnitură lângă preparate din carne sau pește.

să ținem legătura

Îți plac rețetele simple, gustoase și testate în bucătăria mea?

Dacă îți plac rețetele de casă și îți dorești inspirație pentru mesele săptămânii, te invit să te abonezi la newsletterul Căsuța cu Bunătăți.

În fiecare vineri îți trimit o scrisoare cu idei de sezon, recomandări de rețete, meniuri, sfaturi practice și mici bucurii din bucătăria mea

Abia aștept să povestim în fiecare vineri direct în căsuța ta poștală!

Întrebări frecvente despre rețeta de vinete cu roșii și feta

Pot înlocui brânza feta?

Da. Dacă preferi o variantă vegană, poți folosi tofu simplu sau o alternativă vegetală la feta. Pentru un plus de aromă, marinează tofu câteva minute în ulei de măsline, suc de lămâie și oregano înainte de servire.

Pot coace vinetele în air fryer?

Da. Vinetele se coc foarte bine în air fryer la 180–190°C, timp de aproximativ 15–20 de minute, până când pulpa devine foarte moale. Usturoiul poate fi copt separat.

Pot coace vinetele direct pe flacăra aragazului?

Desigur. Coacerea pe flacără oferă vinetelor o aromă ușor afumată, foarte potrivită pentru această rețetă. În acest caz, usturoiul se coace separat, în cuptor sau în air fryer.

Cu ce pot servi aceste vinete?

Se potrivesc foarte bine cu lipie, pâine prăjită, orez, bulgur sau alături de preparate din carne la grătar. Pot fi servite atât calde, cât și la temperatura camerei.

Pot pregăti rețeta în avans?

Da. Preparatul poate fi făcut cu o zi înainte și păstrat la frigider. Aromele se întrepătrund și devin chiar mai intense după câteva ore.

Cât timp se păstrează la frigider?

Păstrată într-un recipient închis ermetic, rețeta rezistă 2–3 zile la frigider

Pot congela preparatul?

Poți congela baza de vinete și sos de roșii, însă este recomandat să adaugi brânza feta și busuiocul proaspăt doar după decongelare și reîncălzire.

Vinetele cu feta și busuioc sunt una dintre acele rețete care demonstrează că nu ai nevoie de ingrediente complicate pentru a obține un preparat plin de savoare. Se pregătesc ușor, sunt aromate și merg de minune atât la prânz, cât și la cină sau ca aperitiv pe o masă de vară.

Dacă încerci rețeta, mi-ar face mare plăcere să îmi spui cum ți-a ieșit și dacă ai ales varianta cu feta sau pe cea vegană, cu tofu. Iar dacă ai propriile trucuri pentru prepararea vinetelor, lasă-mi un comentariu – sunt mereu bucuroasă să descopăr idei noi.

Poftă bună și spor la gătit!

rețetă de vinete cu feta

Poate te tentează

  • Pieptul de porc crocant cu sos de muștar

  • Salata cu limba si muraturi, clasică, fină, ușor de preparat VIDEO

  • Cartofi cu ceapa la tigaie, reteta simpla si gustoasa VIDEO

  • Tocanita de cartofi cu ardei copti, mancare de post, gustoasa, simpla VIDEO

  • Orez Mujadara cu linte si ceapa caramelizata, savuros condimentata VIDEO

  • Oua coapte in cartofi, rustic si savuros VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating