Somon glazurat cu miere, combinatie ciudata dar gustoasa VIDEO

ℹ️ Poate conține linkuri recomandate.


Somon glazurat cu miere este o reteta simpla si rapida, cu gust dulce-sarat si arome asiatice. Somonul se gateste intr-un sos cu miere, sos de soia si usturoi, care il face lucios si foarte gustos. Este gata in maximum 30 de minute.


somon glazurat cu miere si sos de soia, reteta rapida cu usturoi

Somon glazurat cu miere – reteta rapida cu sos de soia si usturoi

Ca imi place somonul, nu este nicio surpriza, prietenii mei virtuali. Este evident, dat fiind ca am o intreaga categorie de retete cu somon aici pe site. Si, da, nu mananc atat de des, este un ingredient prea scump sa mi-l permit des. Dar periodic, fac ”sacrificiul” de a cumpara somon, iti recomand, cand poti, sa cumperi somon salbatic sau surse de calitate deoarece somonul de crescătorie poate conține mai mulți contaminanți sau aditivi.

Nu toti cei din familie sunt fani somon, de fapt suntem doar eu si fiul meu mai mare. Sotul nici nu vrea sa guste asa delicatesa (nu stie ce pierde, parol!) iar fiul cel mic nici nu gusta peste in general. Probabil pentru asta, eu sunt de vina, cand eram gravida, am mancat niste peste congelat. Nu era ceva gen somon, ci un macrou obisnuit. Mi-a fost asa de rau dupa el incat n-am mai putut sa suport gustul sau mirosul de peste ani de zile dupa. Doar la vreo trei ani dupa aceasta patanie, m-am reapucat timid sa mananc iar peste si doar din cel proaspat. Nici sa nu mai aud de peste congelat.

Cred ca fiu-meu a preluat aceasta aversiune inca din burta mamei, deoarece a reactionat dintotdeauna rau la carnea de peste, indiferent cat de proaspata este. Inca de cand era bebelus, varsa orice continea peste, chiar daca aceasta era in cantitati infime, strecurat in vreun sos alaturi de alte ingrediente. Asa ca, intre timp, m-am consolat cu ideea desi tot mai trag speranta ca, intr-un final, va ajunge si el sa savureze o dorada sau pastrav proaspat.

file de somon glazurat cu miere, sos de soia si usturoi, aspect lucios

De ce este sănătos să consumi somon?

Somonul este un peste gras, cu o carne continand o gramada de nutrienti esentiali:

  • acizi grași esențiali Omega-3 (EPA și DHA), foarte importanti pentru sanatatea sistemului circulator si a sistemului nervos
  • vitamine și minerale esențiale precum vitamina D, B, seleniu si potasiu
  • proteine de calitate, avand proprietati antiinflamatorii ce ajuta la combaterea unor boli ca diabetul si artrita.

Câteva detalii importante pentru rețeta noastră

Somonul


  • Cumpara somon de calitate, preferabil salbatic.  – Normal, recomand somonul proaspat, eu nu cumpar, in general, peste congelat.
  • Gateste somonul cat mai curand dupa ce l-ai cumparat.
  • Personal, prefer intotdeauna sa pastrez pielea pestelui intrucat aceasta il protejeaza in timpul gatirii de uscare.
  • Somonul gata de gatire trebuie sa fie la temperatura camerei. Asta este o regula generala in ce priveste carnea. Nu o gatim scoasa direct din frigider, ci o vom lasa cel putin 30 de minute sa ajunga la temperatura ambientala. Acest simplu truc va preveni gatirea neuniforma dar si riscul ca, in anumite zone mai reci, sa ramana cruda.
  • Ai grija sa nu il gatesti prea mult. Noi, romanii, cam avem tendinta asta. Cea mai simpla metoda de a verifica daca este gatit, este masurarea temperaturii interne cu un termometru de gatit. Cand aceasta indica o temperatura interna de 63°C, somonul nostru este gata.

Sosul cu miere și usturoi

Combinatia de miere, usturoi si sos de soia este una ce poate parea foarte ciudata si chiar imposibila. Surpriza este insa ca este foarte reusita. Noua ne place extrem de mult. Nu garantez ca place tuturor prietenilor nostri dar in familia noastra este o combinatie foarte populara. Dar este si una destul de calorica, asadar mai rarut e mai dragut.

Un detaliu important de precizat: dat fiind ca are in compozitie miere, acest sos trebuie atent supravegheat deoarece se poate incinge si arde foarte usor. Temperatura flacarii trebuie mentinuta cat sosul sa se gateasca constant dar controlabil.

  • După părerea mea, zahărul e opțional, era în lista ingredientelor folosite de mine la această rețetă dar, de atunci, am mai testat câteva variante ale marinadei, variante fără zahăr și au ieșit foarte bune și acelea.
  • Tot optionala este si pasta de ardei iuti. Cum nu agreez mancarea picanta, eu prefer sa nu pun. Bineinteles, pentru un plus de gust, puteti alege si varianta unei paste de ardei nepicanta.
somon glazurat in sos de miere cu soia si usturoi, gatit rapid

Alte rețete cu somon

Daca iti plac combinatiile dulce-sarat, vezi si Somon teriyaki (cu sos intens), iar pentru o varianta la cuptor, incearca Somon la cuptor in stil asiatic. Gasesti in categoria de retete cu somon si alte idei rapide pentru cina.

Rețeta video

Somon glazurat cu miere, reteta printabilă

Multe din retetele de pe blog au si videouri in care putem gati impreuna. Daca nu cumva ai facut-o deja, te invit sa te abonezi si pe Youtube, o poti face foarte usor, apasand butonul albastru de mai sus. Activati si clopotel, astfel veti primi notificare de la Youtube ori de cate ori public ceva nou.

Somon glazurat cu miere

Reteta de inspiratie asiatica, gata in maxim jumatate de ora
Laura
timp de pregatire 8 minutes
timp de gatire 10 minutes
timp total 18 minutes
cantitate 4 portii

Equipment

Ingrediente

  • 4 fileuri somon
  • 2 – 3 bucati lamai – eu le prefer pe cele verzi, se pot folosi la fel de bine si cele galbene
  • sare dupa gust
  • piper dupa gust

sosul de miere cu usturoi

  • 50 g unt topit si racorit
  • 2 linguri ulei de masline
  • 3 linguri apa
  • 2 linguri zeama de lamaie sau otet de mere
  • 6 catei usturoi
  • 3 linguri sos de soia
  • 170 g miere
  • 2 linguri zahar – brun de preferinta
  • 1 lingura sos sriracha – puteti inlocui cu pasta de ardei iuti

instructiuni

Pregatim somonul

  • Fileurile de somon gata portionate le-am curatat de oasele ramase in zona sirei spinarii. Aceste oase se pot scoate foarte usor, apucandu-le cu ajutorul unei pensete.
  • Cu ajutorul unui cutit, am ras migalos solzii de pe piele. ATENTIE! Nu inlatur si pielea, aceasta va proteja carnea de supragatire si de uscare si va forma o crusta crocanta.

Prepararea sosului

  • Am curatat si taiat cat mai marunt cateii de usturoi.
  • Am taiat in felii subtiri o limetta.
  • Intr-un blidisel incapator, pun untul topit si racorit, puțină apă, zeamă de lămâie proaspăt stoarsă, uleiul de măsline, usturoiul mărunțit, zahărul, sosul de soia și mierea.
  • Am amestecat bine toate ingredientele până se omogenizează.

Prepararea la cuptor

  • Într-un vas termorezistent, am pus pe bază feliile de lămâie verde.
  • Deasupra am așezat feliile de somon.
  • Peste somon am turnat sosul de miere cu usturoi, stropim din belșug peștele pe toate părțile.
  • Cuptorul l-am incins la temperature190 °C
  • Am acoperit cu un capac doar ca să grăbesc ajungerea ingredientelor la temperatura de gătire.
  • Când ingredientele au atins temperatura de gătire, după 5 minute am înlăturat capacul și am introdus din nou tava la cuptor pentru încă maxim 10 minute. ATENTIE: Supravegheati indeaproape intrucat sosul tinde sa se incinga si se poate arde foarte repede. Daca observati ca se gateste prea intens, scoateti tava de la cuptor si masurati temperatura interna la peste. Daca este inca mica, asteptam sa se racoreasca nitel sosul, dam temperatura din cuptor mai jos si bagam din nou tava, supraveghiind-o indeaproape.
  • Pentru a preveni gătirea exagerattă, somonul poate fi scos de la cuptor încă de câteva atins în temperatura interna de 57 °C. Din cauza căldurii acumulate, peștele continuă să se gătească la caldura reziduala chiar și după ce a fost scos din cuptor. E gata cand atinge temperatura interna a carnii de temperature63 °C

Prepararea la tigaie

  • Bineinteles, aceasta reteta poate fi preparata si la tigaie. Pasii pentru aceasta sunt:
    – incingem 3 – 4 linguri de ulei in tigaie.
    – adaugam sosul si gatim pentru circa 30 de secunde pana sosul este incalzit.
    – adaugam bucatile de somon cu pielea in jos si le gatim pentru circa 3 minute. cu o lingura turnati cat mai des din sosul din tigaie peste feliile de somon
    – dam focul incat si lasam sa se gateasca in continuare pana la maxim 6 minute, stropind des carnea cu sosul din tigaie pana cand exteriorul pestelui este caramelizat si temperatura interna a carnii este de 63 °C

Intrebari frecvente

Cu ce garnitura merge somonul glazurat cu miere?
Merge perfect cu orez basmati, orez simplu sau legume sotate rapid. Pentru o varianta mai usoara, il poti servi cu salata sau broccoli la abur.

Pot inlocui mierea?
Da, poti folosi si sirop de artar, dar gustul va fi usor diferit. Mierea face glazura mai lucioasa si mai aromata.

Se poate face reteta la cuptor?
Da. Poti coace somonul, apoi torni glazura spre final si il mai lasi cateva minute, atent sa nu se arda din cauza mierii.

Acest somon glazurat cu miere este genul de rețetă care demonstrează că un preparat simplu poate avea un gust spectaculos. Combinația dintre sosul de soia, miere și usturoi scoate în evidență carnea fragedă de somon, fără să o acopere. Este o alegere potrivită pentru o cină rapidă, dar suficient de elegantă și pentru momentele în care vrei să impresionezi fără prea mult efort.

Poate te tentează

  • Gem de capsuni, rețeta simpla, naturala, fără conservanți VIDEO

  • Lemon curd reteta de crema de lamaie, fina si delicioasa – VIDEO

  • Sos tartar, reteta fina si rapida VIDEO

  • Oua turcesti cu iaurt, traditionalul Cilbir otoman, simpla si delicioasa VIDEO

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating