Slănină fiartă cu boia și usturoi, mezel natural, făcut în casă – VIDEO
Slănină opărită cu boia și usturoi, mezel de casă, gustos, ușor de făcut, natural.
De cum dă frigul toamna, familia începe să poftească la alimente mai consistente. Iar în topul preferințelor lor este această slănină fiartă cu boia și usturoi, demențial de bună. Rețeta este ardelenească, foarte posibil preluată de la vecinii unguri – cantitatea generoasă de boia cu care îmbrăcăm slănină e un indiciu destul de clar cu privire la originea ei.
Nouă ne place tare mult să o savurăm cu ceapă roșie și hrean ras alături, e foarte gustoasă. Datorită fierberii mai pierde din grăsimi, are o textură moale și fragedă, va fi greu să ne oprim doar după câteva feliuțe. Dar noi, ca persoane gurmande dar raționale, știm că ce e mult strică și ne vom limita la o cantitate rezonabilă de slăninuță. Partea bună e că putem gustă și mâine, eu de obicei fac o cantitate mai mare, porționez cam cât mâncăm 4 – 5 zile și congelez restul sigilându-le bine în folie transparentă alimentară. Vom avea astfel la îndemână câte o porție de slăninuță ori de câte ori avem poftă, fără să fim nevoiți să așteptăm 1 – 2 zile până este gata.
Cea mai bună bucată de carne pentru slănină fiartă cu boia și usturoi este gușă de porc – tot din gușă de porc fac italienii faimoasa specialitate guanciale, unul din ingredientele recomandate la faimoasele paste carbonara. Dacă nu aveți gușă de porc, puteți folosi și obraz de porc – acesta e un mușchi folosit îndelung de animal, așa că va fi o carne tare, care va necesită mai mult timp de fierbere pentru a atinge acel grad de frăgezime pe care ni-l dorim pentru slănină noastră. E foarte drept, de mare ajutor poate fi să o fierbeți într-o oală sub presiune, va fi nevoie doar de jumătate din timpul necesar în mod normal pentru a fi gata.
Și, dacă vă pasionează mezelurile făcute în casă, vă recomand călduros să încercați retetele de mai jos, ies o bunatate si nici nu se fac greu.
Alte retete cu carne de porc
Slănină fiartă cu boia și usturoi – rețeta scrisă, printabilă și cu VIDEO adăugat
Mai jos aveți rețeta atât în format video cât și în formă scrisă, o puteți printa foarte ușor. Dacă vă place rețeta, vă aștept și pe canalul Youtube, vă puteți abona apăsând butonul de mai sus și, dacă activați notificările, Youtube vă va anunța ori de câte ori public ceva nou.
Slanina fiarta cu boia si usturoi
Ingrediente
- 1 kg gusa de porc sau obraz de porc
- 2 – 3 linguri sare
- 1 foaie dafin
- 1 – 2 lingurite coriandru boabe
- 1 – 2 lingurite piper negru boabe
- ienibahar cateva boabe
- 8 catei usturoi
- apa sau moare de varza
- 1 lingurita ulei
- 2 – 3 linguri boia
Reteta VIDEO
Mod de preparare
- Bucata de gușă o frec bine pe toate părțile cu 2 – 3 linguri de sare.
- O pun într-un vas, o acopăr cu o folie transparentă alimentară și o las așa peste noapte.
- A două zi, spăl bucata de carne de sare.
- Pun slănina într-o oală încăpătoare, adăugând pe lângă și o foaie de dafin, o linguriță de coriandru boabe, una de piper negru boabe, câteva boabe de ienibahar și trei căței de usturoi.
- Am turnat apă rece peste – cât să acopere bucata de carne. În loc de apă puteți pune moare de varză.
- Punem totul pe foc și o gătim până bucata de slănină e fiartă și poate fi pătrunsă ușor cu furculița.
- Timpul de gătire poate varia și în funcție de cât de groasă e bucata sau de vârsta animalului de la care provine slănina. În cazul de față a durat o oră, cel mai sigur e să testați cu o furculiță, să vedeți cât de ușor poate fi străpunsă.
- Fac o pastă de usturoi din 5 căței, sare, puțin ulei, am frecat bine ingredientele până se leagă într-un amestec omogen.
- Cu acest amestec, frec bine pe deasupra și pe lateral slănina noastră.
- Presar boia pe toată suprafața bucății de slănină. Eu prefer boia dulce, puteți folosi boia iute dacă vreți să fie nițel picantă.
- Am pus deasupra un tocător și încă o greutate peste acesta, să aplatizeze și să dea o formă frumoasă bucății de slănină.
- Pun totul la rece pentru câteva ore, a două zi o mai presar cu încă un strat de boia și slăninuța noastră e gata de savurat.
Nutritie
Delicioasă această slănină fiartă cu boia și usturoi. Sper să o încercați și voi, chiar merită. E grozavă cu niște murături și o ceapă alături, eventual și cu niște pâine prăjită. Una adevărat răsfăț, consumat cu moderație că așa e bine dar atât de buuun!
Excelenta rețetă! Am testat-o de mai multe ori, iasă grozava de fiecare data.😁
Super, ma bucur ca va place
Foarte gustoasa, mai ales cu niste ceapa rosie!
Genial, big like 😉
Multumesc <3