Salata de peste afumat cu ceapa, reteta aperitiv savuroasa rapida – VIDEO
ℹ️ Poate conține linkuri recomandate.
Salata de peste afumat cu ceapa, o rețetă simpla, cu peste afumat dezosat si fărâmițat amestecat cu ceapa tăiată solzișori subțiri si acrita in suc de lămâie. Rețeta mamei mele.
Cuprins

Ce avem aici nu este o mâncare propriu-zisa. Nu e o rețetă pe care sa o poți manca neapărat de sine stătător. Deși, daca va place la fel de mult ca mie s-ar putea sa o mâncați si așa, fără alte feluri. O încadrez la categoria „Aperitive”. Cu alte cuvinte, de recomandat a se mânca alături de o salată boeuf, chifteluțe și altele la o masă îmbelșugată. E destul de grea la fiere, de aceea nu se recomandă sa o mâncați in cantități industriale. Sau, in fine, nu neapărat ca e grea la fiere, problema s-ar putea sa fie la mine. O mănânc de fiecare data cu așa pofta ca adesea îmi cade greu. Dar la fel se cam întâmplă cu orice îmi e prea pofta, așa ca evit sa mănânc ceva când mi-e pofta prea mare. Si am observat ca funcționează așa, cel puțin in cazul meu.
Revenind la rețetă, trebuie să spun că e răcoritoare și gustoasă (cel puțin, pe gustul meu).
Nu chiar toată lumea o place – de pildă, nu-i place soră-mii – dar mie îmi place, așa ca aceasta rețetă clar are locul ei pe acest blog.
🔗 Mai multe rețete cu pește, la fel de simple și gustoase
Dacă ți-a plăcut această salată de pește afumat cu ceapă, sigur îți vor plăcea și alte aperitive rapide pe bază de pește.
Încearcă și:
– Salata de peste cu castravete – o variantă răcoritoare, ușoară și perfectă pentru sandvișuri.
– Mousse de peste cu avocado – cremos, fin și elegant, ideal pentru platouri festive sau gustări de weekend.
– Pasta de jumări – nu e cu pește, dar e la fel de rapidă și perfectă pentru aperitive tradiționale românești.
Toate sunt rețete rapide, de pus pe masă în 10–15 minute, perfecte când vrei ceva bun fără prea mult efort.
Rețeta video
Salata de peste afumat cu ceapa – rețeta scrisa
Apropo, v-ați abonat la Canalul Youtube Casuta Laurei? Nu? Pai atunci, musai dați click aici si se rezolva imediat. Acum ca te-ai abonat vom putea găti ceva bun, nu de alta dar mă străduiesc sa public cate o rețeta noua in fiecare săptămână. Va aștept sa gătim împreună.
Rețeta printabilă
Salata de peste afumat cu ceapa

Ingrediente
- 150 g peste afumat
- 2 bucăți ceapă de mărime mijlocie – poate fi ceapa alba sau rosie
- 1 bucata lămâie
- 1/2 linguriță sare
instructiuni
- Pestele se înmoaie in apa, pentru a i se mai atenua gustul de afumat. Pasul nu e obligatoriu, depinde si cat de afumat sau sărat e pestele.
- Se taie ceapa in felii cat mai subțiri si se amesteca, intr-un bol, cu zeama de la o lămâie si cu sare (o jumătate de linguriță).
Asamblare salata de peste afumat cu ceapa
- Se scoate șira spinării peștelui iar carnea se mărunțește cat mai tare cu o furculiță, cu grija pentru a găsi si îndepărta eventuale oase mai mari si mai mici.
- Se adaugă peste ceapa si se amesteca bine.

