Uscățele sau minciunele cu aluat dospit – rețetă tradițională
Uscățele sau minciunele cu aluat dospit, pufoase, parfumate și foarte spornice – o rețetă tradițională pe care o cunosc din Mărginimea Sibiului și care, cu siguranță, se pregătește în diferite variante și în alte părți ale Ardealului.

Cuprins
În primul rând, trebuie să vă spun că eu cunosc două feluri de minciunele. Și când spun minciunele mă refer la rețetă, nu la micile înfloriri și inadvertențe pe care vrem noi să le mai trecem drept adevăruri. 😂 Hai că explicația asta încă mi se pare comică.
Bun, acum că m-am prostit nițel, să revenim la minciunele.
Există varianta aceasta, făcută din aluat dospit, care seamănă puțin cu niște gogoși ușoare și pufoase, și mai există și uscățelele crocante și fragede, făcute din aluat nedospit.
Când eram mică, multă vreme am fost confuză. Mergeam uneori în vizită la cineva care ne oferea minciunele și primeam un fel de gogoși umflate, tăiate la mijloc și răsucite. Alteori, bunica îmi promitea uscățele, iar eu mă așteptam la aceleași gogoși și primeam un aluat foarte crocant, parfumat și ușor friabil.
Și, ca lucrurile să fie și mai simple 😄, bunica nici măcar nu le tăia la mijloc și nu le răsucea. Întindea aluatul destul de subțire, îl tăia în pătrate și le prăjea în ulei încins. Ea le spunea scoverzi.
Abia mai târziu am înțeles că ceea ce numim uscățele, minciunele sau chiar scoverzi poate arăta diferit de la o familie la alta și de la o zonă la alta.
Uscățele, minciunele, scoverzi – câte bordeie, atâtea obiceie
Mi-a luat ceva timp să înțeleg că ambele variante – și cea dospită, și cea crocantă – sunt la fel de legitime.
Este unul dintre lucrurile care îmi plac la gastronomia tradițională: aceeași rețetă poate avea alt nume sau poate fi pregătită puțin diferit chiar și în două sate aflate la câțiva kilometri distanță.
De aceea nici nu cred prea mult în formularea „asta este singura rețetă adevărată”. Bucătăria de familie nu a funcționat niciodată așa. Rețetele au circulat, s-au schimbat și s-au adaptat ingredientelor și obiceiurilor fiecărei case.
În cazul uscățelelor, cele două variante pe care le cunosc eu sunt foarte diferite ca textură. Cele din această rețetă sunt făcute din aluat dospit și sunt moi și pufoase, în timp ce cealaltă variantă este făcută dintr-un aluat nedospit, subțire, crocant și fraged.
Eu le iubesc pe amândouă și, din fericire, nu trebuie să alegem. 😄
Rețeta video și scrisă
Hai să gătim împreună!
Vino și pe YouTube, unde pregătim pas cu pas bunătăți din Căsuță.
← Vezi cea mai recentă rețetă video
Uscățele sau minciunele cu aluat dospit

Ingrediente
- 4 bucati ouă
- 400 g făină sau cât cuprinde aluatul
- 1 lingură zahăr pudră
- 25 g drojdie proaspătă
- 4 linguri smântână grasă
- 1 linguriță rom
- 1 linguriță esență de vanilie
- sare 1 vârf de cuțit sare
- ulei pentru prăjit
instructiuni
- Amestecați ouăle cu smântâna, zahărul, drojdia, romul, vanilia și puțină sare.
- Adăugați treptat făina și frământați până obțineți un aluat omogen. Bunica spunea că trebuie să punem făină „cât cuprinde”, astfel încât aluatul să nu fie nici prea moale, dar nici prea vârtos.
- Împărțiți aluatul în trei părți, acoperiți-le cu un ștergar curat și lăsați-le să se odihnească aproximativ 30 de minute.
- Întindeți pe rând fiecare bucată de aluat într-o foaie subțire.
- Tăiați foaia în fâșii late de aproximativ 3 cm, apoi porționați-le în dreptunghiuri.
- Faceți în mijlocul fiecărui dreptunghi o tăietură longitudinală de aproximativ 1 cm. Treceți unul dintre capetele aluatului prin această deschizătură pentru a forma bucla specifică minciunelelor.
- Încingeți într-o cratiță un strat de ulei de aproximativ un deget.
- Puneți uscățelele în uleiul încins, fără să aglomerați vasul. Se umflă și se rumenesc foarte repede, așa că rămâneți lângă ele și întoarceți-le pentru a se rumeni uniform pe ambele părți.
- Scoateți uscățelele pe hârtie absorbantă pentru a elimina surplusul de ulei.
- Amestecați zahărul pudră cu scorțișoara și pudrați uscățelele cât sunt încă calde, pe ambele părți.
Notite
- Sarea: este nevoie doar de un vârf de cuțit, cât să echilibreze gustul aluatului.
Scrisoarea culinară
Ținem legătura?
📬 Dacă vă place să schimbăm idei despre gătit în fiecare weekend, vă invit să vă abonați gratuit.
Întrebări frecvente despre rețeta de uscățele dospite
Uscățelele din această rețetă se prepară cu drojdie și au o textură mai moale și pufoasă, asemănătoare gogoșilor. Există și o variantă din aluat nedospit, întins foarte subțire, care devine crocant și fraged după prăjire. Ambele variante sunt cunoscute sub numele de uscățele sau minciunele, în funcție de zonă și de tradiția familiei.
Cantitatea de aproximativ 400 g de făină este orientativă. Făina se adaugă treptat, deoarece cantitatea necesară poate varia în funcție de mărimea ouălor, tipul făinii și consistența smântânii. Aluatul trebuie să fie, cum spunea bunica, „nici prea moale, dar nici prea vârtos”.
Drojdia ajută aluatul să devină mai aerat și face ca uscățelele să se umfle frumos în timpul prăjirii. Tocmai aceasta este una dintre diferențele importante dintre această variantă și uscățelele crocante preparate din aluat nedospit.
Un aluat în care se adaugă prea multă făină va fi mai greu de întins, iar uscățelele pot ieși mai dense. Făina trebuie adăugată numai cât este necesar pentru a obține un aluat omogen, suficient de ușor de modelat și întins.
Uleiul trebuie să fie bine încins înainte de a pune uscățelele la prăjit. O bucățică mică de aluat pusă în ulei trebuie să înceapă imediat să formeze bule în jurul ei și să se ridice. Dacă uleiul nu este suficient de fierbinte, aluatul va absorbi mai multă grăsime; dacă este prea încins, uscățelele se vor rumeni prea repede la exterior.
Uscățelele sunt cele mai bune proaspete, în ziua în care au fost pregătite. După ce s-au răcit complet, pot fi păstrate într-un recipient bine închis, la temperatura camerei. Fiind făcute din aluat dospit, în timp își vor pierde din textura pufoasă.
Rețetele acestea vechi îmi sunt tare dragi, mai ales pentru că fiecare familie pare să aibă propria variantă și, uneori, chiar propriul nume pentru ele. La noi au fost uscățele, minciunele sau scoverzi, în funcție de cine le pregătea și despre care variantă era vorba.
Până la urmă, cred că tocmai aici stă farmecul rețetelor tradiționale: nu sunt niște formule bătute în cuie, ci rețete care au trecut dintr-o bucătărie în alta și dintr-o generație în alta, păstrând câte ceva din fiecare casă prin care au trecut.
Dacă pregătiți și voi uscățele sau minciunele, chiar sunt curioasă cum le faceți în zona voastră: cu aluat dospit și pufos sau în varianta subțire și crocantă? Și, mai ales, cum le spuneți? 😄
Poftă bună și să ne fie de bine!

