tort cu doua creme si fructe de padure
|

Tort cu doua creme si fructe de padure, delicios si foarte aspectuos VIDEO

Tort cu două creme și fructe de pădure, un tort deosebit, foarte rafinat, fin, cu un aspect de zile mari, cere timp pentru pregătire dar rezultatul este pe măsură.

tort cu doua creme si fructe de padure prezentat in sectiune

N-am avut la preparat emoții la nici un tort pana acum, cum am avut la acesta. Simplă idee a mai multe straturi mă intimida, în plus am preparat rețeta după o idee văzute într-un videoclip văzut pe Youtube. Prezentarea era impecabilă, problema era că, acolo, scopul era mai mult artistic decât practic, explicațiile erau inexistente. Dar arăta mult prea apetisant și nu am putut rezista. Și, zău, că nu regret. A ieșit un deliciu de tort, cu un aspect deosebit – vedeți și singuri în imagini.

Structura acestui tort cu două creme și fructe de pădure are la bază o rețetă cu blat genovez, o cremă de cheesecake coaptă la cuptor, un strat de jeleu de fructe de pădure și un ultim strat de cremă fructată cu mascarpone și smântână de frișcă. Contrar opiniei pe care o poți avea la prima vedere, e o rețetă ușor de făcut dar ia mai multe zile căci este nevoie de timp între etape.

Daca vrei sa prepari aceasta reteta, trebuie sa incepi cu circa 4 – 5 zile inainte de momentul la care vrei sa o servesti.

Pentru un rezultat extraordinar, e de la sine inteles sa trebuie sa folosim ingrediente de calitate si naturale.

  • Frisca ca fie naturala, din smantana cu cel putin 30% grasime – din aceea din care facem frisca si unt.
  • Folosim unt, neaparat cu 80% grasime – nu inlocuiti cu margarina.
  • Fructele de padure le-am avut congelate de mine. Daca ar fi sa va fac o recomandare din comert, am incercat de cateva ori si mi-au placut pungile Kaufland cu fructe de padure, sunt undeva la 12 lei – nu e text publicitar asta, e doar o recomandare din ce am incercat eu.
  • Gelatina am folosit-o cea in pliculete, de la dr. Oetker. In 99% din cazuri folosesc doar aceasta marca deoarece am avut niste experiente neplacute cu alte marci, in schimb aceasta totdeauna a avut rezultatul dorit. Din nou, o recomandare sincera, fara iz publicitar. La gelatina e totusi de mentionat ca pentru a nu-si pierde calitatile de inchegare, nu trebuie sa adaugati peste ea lichide cu temperatura peste 60°C. Asta ca regula generala.

Alte retete de tort pe care le recomand calduros

Tort cu doua creme si fructe de padure – reteta scrisa si VIDEO

Acest tort delicios cu două creme și fructe de pădure l-am preparat cu mult drag în cinstea celor peste 30.000 de prieteni ce s-au alăturat canalului Căsuța Laurei – casuta cu bunatati pe Youtube. Le mulțumesc și sunt onorată mai mult decat onorata să gătim împreună. Daca inca nu te-ai abonat pe Youtube, da click pe butonul de mai jos si se rezolva imediat.

Da click si pe clopotel, asa Youtube te va anunta ori de cate ori public ceva nou.

tort cu doua creme si fructe de padure in sectiune

Tort cu două creme și fructe de pădure

5 from 3 votes
Un delicios tort cu doua creme si o savoare fructata – un tort cu un aspect de zile mari
Tipareste reteta Pin pe Pinterest Share pe Facebook
timp de preparare50 mins
timp de gatire30 mins
3 d
timp total de preparare3 d 1 hr 20 mins
numar portii10 felii
Calorii507kcal
Cine a gatitLaura Seicean

Reteta video

Ingrediente

Blat genovez

  • 6 oua
  • 180 g zahar
  • 180 g faina cernuta
  • 50 g unt topit si racit
  • sare un strop

Crema de cheesecake

  • 200 g crema de branza – eu am folosit marca Philadelphia simpla
  • 200 g mascarpone bine scurs de lichid
  • 80 g zahar
  • 2 oua
  • 20 g faina
  • 160 g smantana naturala pentru frisca 30% grasime

Jeleul de fructe

  • 250 g fructe de padure – eu am avut congelate din vara
  • 60 g zahar
  • 2 linguri zeama de lamaie

Crema de frisca cu mascarpone si fructe

  • 200 g mascarpone bine scurs de lichidul in exces
  • 80 g zahar
  • 80 g piure de fructe
  • 8 g gelatina pudra hidratata in 100 ml apa
  • 200 s smantana naturala pentru frisca lichida, 30% grasime

Decor

  • faramituri de la restul de blat
  • fructe de padure presarate deasupra

Mod de preparare

Blat genovez

  • Am aprins cuptorul sa il preincalzesc la 180°C .
  • Am spart cele sase oua intr-un bol.
  • Am adăugat  puțină sare și 180 g zahăr.
  • Am mixat puțîn ingredientele apoi am le-am pus pe bain mari, mixand in continuare până când compoziția își dublează volumul. IMPORTANT! Cât compoziția stă pe bain marie, trebuie să avem grijă să nu depășească temperatura de 40°C,
  • Am luat compoziția de pe bain marie fix când termometru arată 40°C,
  • Am mizat circa 10 minute, acest pas e necesar pentru stabilizarea oualor.
  • Oprim din mixat si adaugam faina cernuta amestecand pentru omogenizare cu o spatula cu miscari usoare, circulare, de jos in sus.
  • Punem o lingura plina din compozitia de blat peste untul topit si amestecam sa se omogenizeze dupa care il turnam peste aluat inapoi.
  • Am tapetat o tava de 22 cm diametru cu foaie de copt.
  • Am uns foaia pe deasupra cu putin unt si am turnat compozitia de blat,
  • Bag compozitia in cuptorul preincins si o coc pentru circa 30 – 35 de minute.
  • Cand e gata, scoatem de la cuptor si lasam sa se racoreasca 5 minute in forma, dupa care o desprind si o las sa se raceasca pe gratar peste noapte.

Crema de cheesecake

  • Am amestecat putin crema de branza pentru a o face mai maleabila, dupa care am adaugat si mascarponele bine scurs de apa, le amestec bine.
  • Adaug 80 g zahar si mixez.
  • Adaug unul cate unul 2 oua, intai il adaug pe primul, amestec pana se omogenizeaza si nu il adaug pe al doilea pana primul nu e intgrat bine in amestec.
  • Adauga si 20 de gr. de faina cernuta prin sita, amestec bine pentru a nu avea cocoloase de faina in compozitie.
  • Torn si smantana pentru frisca – peste 30% grasime
  • Trec toata compozitia prin sita pentru o textura cat mai fina.

Asamblare tort cu doua creme – prima parte

  • Aprind cuptorul si il incalzesc la 150°C.
  • Tapetez forma cu hartie de copt.
  • Feliez blatul la 2 – 3 cm deasupra bazei si pun blatul in forma de tort.
  • Torn peste blat crema de cheesecake.
  • Nivelam cu grija, am trantit de vreo 2 – 3 ori usor forma de masa pentru a ajuta la eliminarea eventualelor bule de aer si pentru nivelarea cremei.
  • Impachetez cu folie de aluminiu marginile tavii pana sub marginea de sus.
  • Punem forma tortului etanseizat, intr-o a doua cratita, mai mare in diametru, turnam apa fierbinte in a doua oala.
  • Bag la cuptor sa se coaca pentru 40 – 50 minute pana se incheaga.
  • Cand e gata, il scot si il las sa se raceasca la temperatura camerei pana a doua zi.

Jeleul de fructe

  • Pun intr-o cratita pe foc 250 g fructe de padure cu 60 g zahar si 1 – 2 lingurite suc de lamaie proaspat stors.
  • Le gatesc pana cand se inmoaie si isi lasa sucul
  • Iau de pe foc si las sa se raceasca.
  • Intr-o ceasca pe bain marie, pun circa 1,5 – 2 g pudra de gelatina cu 2 – 3 linguri de apa.
  • Pun deoparte 80 g din piureul de fructe.
  • Piureul de fructe ramas il pasez cu un blender vertical pentru a avea o textura cat mai omogena.
  • In piureul pasat de fructe pun gelatina topita.
  • Torn jeleul peste crema de cheesecake.
  • Nivelez cu grija stratul de fructe peste crema de cheesecake, acopar cu o folie si dau la rece pana a doua zi.

Crema de mascarpone cu frisca

  • Amestec 200 g mascarpone cu 20 g zahar si 80 g piure de fructe – cel pus deoparte inainte de a prepara jeleul.
  • Pun si 8 gr. de gelatina hidratata in 100 ml apa, pentru a se topi la bain marie.
  • Mixez frisca cu 20 g zahar pana cand se transforma intr-o spuma teapana. Pentru o resuita sigura, aveti grija ca frisca folosita sa fie foarte rece iar o data formata, nu insistati cu mixatul deoarece se va taia.
  • Am pus 3 – 4 linguri din frisca pentru a o folosi la ornare a doua zi.
  • Torn gelatina topita in crema de mascarpone cu fructe
  • Amestec cu miscari usoare frisca cu crema de mascarpone cu fructe.
  • Intind crema de mascarpone cu fructe de padure

Asamblare tort cu doua creme cu fructe de padure – partea a 2-a

  • Intind crema de mascarpone cu frisca peste jeleu si nivelez.
  • Acopar cu o folie alimentara transparenta si bag la frigider pana a doua zi.

Ornare tort cu doua creme si fructe de padure

  • Decupez de la partea de blat nefolosita partile rumene iar miezul il maruntesc in bucatele cat mai mici.
  • Desprind foaia de copt de pe lateral si il ung cu un strat foarte subtire de frisca.
  • Deasupra presar bucatele maruntite de blat.
  • Presar fructe de padure pe deasupra ornamental.

notite importante

Ca sa avem felii curate, cu straturi vizibile, folosim pentru feliere un cutit bine ascutit pe care il stergem si il trecem printr-un jet de apa fierbinte inainte de fiecare taiere.

Informatii nutritionale

Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Nutrition Facts
Tort cu două creme și fructe de pădure
Serving Size
 
100 g
Amount per Serving
Calories
507
% Daily Value*
Fat
 
10.8
g
17
%
Carbohydrates
 
4.7
g
2
%
Fiber
 
2.4
g
10
%
Protein
 
5.7
g
11
%
* Percent Daily Values are based on a 2000 calorie diet.

Minunat acest tort cu doua creme si fructe de padure, mi-l laud singura dar mi-l laud cu sinceritate! Sper sa il incercati si voi, va astept cu impresii, aici pe blog sau pe canalul Youtube – unde preferati si unde va este mai comod.

Ideea retetei o am de aici.

Similar Posts

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating