varza cu carne
|

Orez cu varză murată, rețeta simplă, ieftină, foarte gustoasă – VIDEO

Orez cu varză murată, pe cat de simpla pe atat de delicioasa
orez de post cu varza murata

Orez cu varză murată, rețeta din rețetarul bunicilor, simplă, ieftină, surprinzător de gustoasă, cu ingrediente la îndemână. Este o rețeta de post dar poate fi ușor transformată într-o garnitură delicioasă pe lângă un cârnat fript sau cu o bucată savuroasă de carne.

orez cu varza murata

Că pentru orice om norocos din lumea asta, amintirile din copilărie îmi sunt populate de imaginea bunicilor. Iar printre aceste amintiri, răsfățurile culinare ocupau un loc important. Nu e vorba neapărat de dulciuri, deși și acelea ocupau un loc de baza ci toate acele mâncăruri ce le savuram hămesiți după o partidă zdravănă de joacă.

Bunicii mei erau oameni foarte credincioși. Nu era acel gen de creștinism zgomotos care se bate cu pumnul în piept. Credință lor era una tăcută dar lucrătoare. Mergeau la biserica, țineau toate posturile, se rugau zilnic și dimineață și seară și făceau toate cu o discreție remarcabilă care, pe mine, copil ce îi observa zi de zi, mă făcea și încă mă face să îmi doresc să am acea liniște și râvna ce lor le părea a două natură.

După cum vă spuneam, bunicii mei țineau toate posturile. În casă lor erau mulți nepoți, veneau și copiii la masă -aveau 3 băieți și o fată – și mai ales băiețîi, cât timp a trăit bunica, veneau aproape zinic să mănânce la ei chiar și după ce se insuraseră. Așa se face că, inimoasă, bunica gătea cât pentru o cazarmă, pregătită în orice moment să hrănească până la îmbuibare pe orice musafir ii va fi trecut pragul. În zilele de post, avea mereu grijă să gătească și de dulce pentru tineretul ce se perinda prin casă.

Dar nu știu cum se făcea, tineretul, în loc să adulmece fripturicile păcătoase, se îngrămădeau pe mâncarea de post a bunicilor, cu atât mai mult cu cât aceștia ne asigurau că noi (mai ales copiii) suntem tineri și nu trebuie încă să postim.

Ți-ai găsit…Salivam cu farfuria în mâna la oala cuorez cu prunemai ceva ca la un tort de ocazie. Așa că bieții bunici își împărțeau mâncarea de post cu o ceată de înfometați nepostitori dar totuși pofticioși la bucate de post.

orez cu vtva murata de post

Acest orez cu varză murată l-am reconstituit cumva din amintire. Am întrebat-o pe mama cum se face dar ea nu își mai amintea acest fel. M-am uitat și în diverse cărți de bucate unde, tot așa, nu am prea găsit-o. Am dat de un fel de varianta într-o carte de rețete pentru restaurante dar acolo varza era mai multă decât orezul, folosea și bulion, de care sunt sigură că nu se regăsea în rețeta bunicilor – nu că asta ar fi o problema dacă voi vreți să folosiți și se folosea varză dulce nu murată.

Am decis să o gătesc așa cum mi-o aminteam eu și a ieșit mai bună decât mă așteptăm, de fapt a ieșit fix cum mi-o amintesc din oala bunicilor. Doar că am constatat că e nevoie de un dozaj de varză murată că să iasă fix acel gust. Dar nu e ceva bătut în cuie. Voi puteți experimenta acest aspect, puteți pune mai multă varză sau mai puțină și vedeți ce varianta va place mai mult. Eu cu soțul am convenit că mai mult orez și mai puțină varză e ce ne place nouă. Dacă nu aveți ardei, îl puteți înlocui liniștiți cu o lingură depastă de ardei, doar să aveți grijă la cantitatea de sare, pasta are deja destulă, la fel varza, așa că musai să gustați mâncarea înainte de a mai pune mai multă sare, poate nici nu mai este nevoie.

Reteta VIDEO

Orez cu varza murata – reteta scrisa si VIDEO

Mai jos, aveti reteta in format scris, o puteti si tipari apasand butonul „tipareste reteta”.

In format video puteti gasi reteta aici, normal ca nu ratez ocazia sa va invit sa va abonati la canalul meu Youtube – asta daca nu ati facut-o deja.

orez de post cu varza murata
Orez cu varză murată, pe cat de simpla pe atat de delicioasa
5 from 7 votes
pregatire 30 minutes
timp de preparare 45 minutes
timp de odihna 15 minutes
timp total 1 hour 30 minutes
fel Fel principal
bucatarie romaneasca
portii 4 porții
calorii 75 kcal

Ingrediente

  • 100 g orez
  • 100 g varză murată
  • 2 bucăți ceapă albă
  • 1 bucată morcov
  • 1 bucată ardei roșu sau o lingurițăpastă de ardei
  • sare în funcție de gust
  • 2 – 3 linguri ulei
  • apa 3 căni de apă la o cană orez
Vrei sa tinem legatura?Click pe Youtube si te abonezi imediat

Instructiuni

Pregătesc ingredientele

  • Am curățat și spălat cepele pe care le-am tăiat mărunt.
  • Am spălat și curățat morcovul și l-am dat pe răzătoarea fină.
  • Am spălat și curățat ardeiul, tăind pulpă cubulețe mici.
  • Varză murată bine scursă o tai fâșii cât de subțiri pot.

Preparare orez cu varză murată

  • Am încins cuptorul la 180°C.
  • Am pus pe foc o oală încăpătoare, – eu folosesc de fontă – antiaderentă.
  • Torn în oală 2 – 3 linguri ulei.
  • Când acesta s-a încins, adaug ceapă și puțină sare și o gătesc pe foc potrivit până când se înmoaie și devine sticloasă.
  • Când ceapa s-a înmuiat, adaug morcovul ras, amestecând 1 – 2 minute, timp în care betacarotenul din morcov se scurge în ulei, dând mâncării o culoare plăcută.
  • Adaug și ardeiul tăiat cubulețe, îl călesc până când se înmoaie.
  • Când s-a înmuiat ardeiul, pun și varza călită.
  • Adaug puțină apă și las să fiarbă până scade lichidul.
  • Adaug și orezul.
  • Adaug acum și lichid – eu am folosit apă pentru că vreau să am o mâncare de post, puteți folosi și o supă mai concentrată de legume pentru mai mult gust. Dacă nu o gătiți în post, puteți pune supă clară de pui, va ieși mult mai savuroasă.
    Cantitatea de lichid se calculează în raport de 3:1, adică la o cană de orez, e nevoie de 3 căni de lichid. Cel mai simplu e să cântărim orezul într-o cană și să folosim aceeași cană pentru a adaugă lichidul necesar.
  • Am gustat lichidul și, pentru că am considerat necesar, am adăugat 2 linguri sare. Nu adăugați fără să gustați înainte, e mai ușor să adaugi sare în farfurie la final decât să pui prea multă sare în cratiță de care să nu poți scăpa apoi. Cantitatea de sare e foarte variabilă la această mâncare pentru că varza murată aduce sare de asemenea, de aceea trebuie să gustăm înainte să adăugăm.

Gatire orez cu varza murata la cuptor

  • Dau focul tare și aștept să dea lichidul în clocot înainte de a-l acoperi cu un capac ermetic și de a-l bagă la cuptor pentru 40 –45 minute. Aduc mâncarea la punctul de fierbere pentru că în momentul în care băgăm la cuptor să înceapă deja să se gătească fără a avea timpi morți cu încălzirea preliminară.
  • Bag oala cu orez și varză la cuptor, nu înainte de a acoperi ermetic cu un capac. Vasul trebuie să fie ermetic închis pentru a nu permite lichidului din interior să se evapore și să se ardă orezul. Dacă capacul nu acoperă ermetic, atunci sigilati conținutul vasului cu folie de aluminiu și adăugați peste capac.

Servire varza cu orez

  • Mâncărica noastră este gata, o scot de la cuptor, înlătur capacul – mare atenție la aburii foarte fierbinți ce ies din oală – și cu o furculița amestec, punând apoi capacul și lăsând compoziția să se așeze timp în care orezul absoarbe lichidul rămas iar aromele se dezvoltă delicios.

Notes

  • Eu nu clătesc orezul înainte. Adevărul este că aleg și orez de calitate, în ambalaje solide, dacă orezul folosit de voi e mai slab calitativ, poate nu strică să îl clătiți. Totuși, trebuie ținut cont că prin clătire, se înlătura o parte din amidonul de pe orez și asta va influență textura finală a pilafului.
  • Orezul nostru cu varză murată e gustos fierbinte dar parcă e și mai gustos servit când e doar călduț. E minunat și a doua zi, o adevărată bunătate.

Nutrition

Serving: 100gCalories: 75kcalCarbohydrates: 5.8gProtein: 1.3gFat: 4.9gFiber: 1.7g
Ai incercat reteta?Povesteste in comentarii cum ti-a iesit.!

Foarte gustoasa aceasta reteta de orez cu varza murata! Musai sa incercati reteta!

Similar Posts

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *